Misiune și valori
- Implicarea activă în construcția unei rețele de schimburi între actori locali.
- Promovarea unui model civic de acțiune printr-un management democratic al asociaţiei noastre şi al activităţilor ei (demersul nostru este fundamentat pe transparență şi implicarea activă a oricărui subiect interesat în deciziile și acțiunile noastre).
- Crearea unor instrumente financiare complementare participative pentru sprijinul economiilor locale/zonale/teritoriale, ca instrumente pedagogice prin acțiunea cărora fiecare poate să îşi înţeleagă mai bine funcţiile/responsabilităţile şi să şi le asume.
- Implicarea activă în Grupuri de Inițiativă Locală pentru crearea unor teritorii de coeziune și dezvoltare strategică locală de tip Investiții Teritoriale Integrate (ITI) cu arhitectura instituțională de implementare și instrumentele financiare participative de sprijin.
- Crearea unui raport armonios cu mediul, deoarece resursele finite într-un cadru finit impun alegeri ecologice şi o utilizare responsabilă a mediului natural şi a resurselor sale.
- Coagularea unor economii locale funcționale și solidare.
Valorile ALIANȚEI GREEN 4 LIFE REȚEAUA ORIZONT 2050 sunt:
- Respect pentru principiile democratice, participative și spirit de întrajutorare.
- Respect pentru pământ ca mediu înconjurător cu resursele fizice și biologice pe care ni le pune la dispoziție.
- Solidaritate și justiție socială.
- Respect pentru toate persoanele şi drepturile naturale